Tăierea împrejur

Tăierea împrejur

E important să înțelegem ce este circumcizia, care este rolul și locul ei și acesta este o discuție mai lungă, dar pe scurt ca să fii mântuit nu trebuie să te tai împrejur, vezi Fapte 15, dar asta nu înseamnă că este desființată tăierea împrejur în trup pentru că în Fapte 16 Pavel îl taie pe Timotei împrejur. Porunca tăierii împrejur este pentru părinți să taie împrejur băiatul în ziua a 8-a (Lev 12:3) și pentru străin, cel care se întoarce la Dumnezeu dintre neamuri este obligatorie doar dacă dorește să mănânce din Paște (Exod 12:48), deci nici unul care vine dintre neamuri nu este obligat să facă circumcizia (Galateni 2:3), decât cum am văzut mai sus în lege dacă vrea să mănânce din jertfa pe Paște.

Cine se întoarce la Dumnezeu dintre neamuri nu trebuie să fie obligat să facă tăierea împrejur, dar asta nu înseamnă că este parte a trecutului, fără a mai fi relevantă acum. Dacă cineva nu e obligat să se căsătorească nu înseamnă că nu poate să o facă, doar o va face când va dori și va fi pregătit. Așa este și cu tăierea împrejur. Pavel însuși l-a tăiat împrejur pe Timotei. (Fapte 16) Tot Pavel îl aduce ca exemplu pe Avraham în procesul de convertire. (Romani 4) Avraham a început să umble cu Avraham la 75 de ani și la 99 s-a tăiat împrejur. Deci Pavel argumentează că Avraham a fost neprihănit/drept înainte de tăierea împrejur, dar totuși Avraham s-a mai tăiat împrejur. Așa este și cu cei care se întorc la Dumnezeu dintre neamuri, nu trebuie să se taie împrejur pentru a fi neprihăniți/drepți dar asta nu înseamnă că ulterior nu pot face tăierea împrejur ca Avraham sau ca Timotei. De asemenea rămâne și porunca ne a ne tăia împrejur băieții în ziua a 8-a pentru toți care sunt sămânța lui Avraham. (Galateni 3:29)

Gen 17, Ex 12:48 and Lev 12:3 specify circumcision of the flesh.

Deut 10:16
Texte

Genesa 17 Genesa 21:4 Genesa 34 Exod 4:24-26 Exod 12:43-49 Lev 12:3 Deu 10:16 Deu 30:6 Iosua 5 Isaia 52:1 Ieremia 4:4 Ieremia 9:25-26 Ezechiel 44:7-9

Luca 1:59 Luca 2:21 Ioan 7:22-23 Fapte 7:8 Fapte 15:1 Fapte 15:5 Fapte 15:24 Fapte 16:3 Fapte 21:21 Romani 2:25-29; 3:1-2, 30-31; Romani 4:1-18 Efeseni 2:11 1 Corinteni 7:17-19 Galateni 2:3 Galateni 5:2 Galateni 5:3 Galateni 6:12 Galateni 6:13 Coloseni 2:11-13
Opinions

Tăierea împrejur

legământ veşnic (Gen 17:7, 13)
în puterea căruia YHWH este Dumnezeul sămânţei lui Avraham
din generaţie în generaţie(Gen 17:7, 9, 12)
legământul: tot ce este bărbătesc să fie tăiat împrejur (Gen 17:10)
tăierea împretur: semnul legământului
la vârsta de 8 zile orice băiat să fie tăiat împrejur (Gen 17:12; Gen 21:4; Lev 12:3; Luca 1:59; 2:21; Ioan 7:22; Fapte 7:8; )
să fie tăiat împrejur şi cel născut în casă şi cel care este adus în casă, care nu este din sămânţa fizică (cumpărat cu bani sau înfiat) (Gen 17:12-13, 23, 27)
cel netăiat împrejur nimicit din popor, a călcat legământul (Gen 17:14)
străinul dacă vrea să mânânce Paștele lui YHWH să fie tăiat împrejur el și toți băieții și bărbații din casa lui (Gen12:43-49)
tăiați-vă inima împrejur; nu mai vă înțepeniți gâtul. Iubește pe YHWH cu toată inima ta. (Deut 10:16; 30:6; Ier 4:4; Ier 9:25-26)
dacă părinți nu au tăiat împrejur pe băieți din Israel, aceștia să fie tăiați împrejur (Iosua 5:2-8)
în Templu și în Ierusalim vor intra numai cei tăiați împrejur în trup și în inimă (Ezechiel 44:7-9; Isaia 52:1)
după Fapte 15 tăierea împrejur rămâne valabilă (Fapte 16:3)
îndreptățirea este prin credință; tăierea împrejur este este semnul (Rom 4:11)
tăiere împrejur este legată de darea de nume (Avraham, Luca 1:59 2:21)
tăierea împrejur de folos dacă împlinești Legea (Rom.2:25)

Hebrew in Israel July 31st, 11:24am

Shalom, First there is no such thing as "Brit Pri'a" the pri'a part of Jewish circumcision is just the pulling of the skin to prevent the ability to undo the cut. This was started in the Hellenistic period when some Hellenistic Jews would undo the cut by inflaming the skin. The cut is very simple- Cut the skin to expose the top of the member. There is not much to it.

Sandy Bruce Brit Milah - Covenant of Circumcision

Jeremy LaDuke?

I would simply appeal to principle. Yes, get circumcised. No don't let some rabbi suck the blood out. How much is not really the point. No one really knows. You can be guaranteed it was a precise as it is done today by medical professionals. But I'd have no problem having it done by a doctor.

I'm of the opinion Abraham pulled forward as much foreskin as he could, pulled it tight, and with a flint knife cut with one swift stroke through what was safely away from his member. The result would leave probably most of the glads exposed. A medical procedure will result in just about the same amount. I wouldn't worry about it. YHWH will honor the principle He set forth in the Scriptures. There is a reason the details are absent. In my opinion, it is because it doesn't matter if your heart and intention is PURE.
Notes

Did Paul teach against physical circumcision? ​http://www.youtube.com/watch?v=W8fqmaapbCg

UNDERSTANDING CIRCUMCISION ​http://www.hebroots.org/hebrootsarchive/0312/0312i.htmlhttp://www.hebroots.org/hebrootsarchive/0312/0312j.html

Moorthy - A Seal of Faith Rereading Paul on Circumcision Torah and the Gentiles ​http://academiccommons.columbia.edu/download/fedora_content/download/ac:166825/CONTENT/Moorthy_columbia_0054D_11718.pdf

La Samariteni: ​http://shomron0.tripod.com/articles/circumcision.pdf

http://www.karaites.org/uploads/7/4/1/3/7413835/mikdash_meat_section_19_circumcision__conversion.pdf

http://www.karaitejudaism.org/talks/Circumcise_and_Circumcision.htm

http://www.karaitejudaism.org/talks/Circumcise%20and%20Circumcision.pdf

https://www.jewishvirtuallibrary.org/jsource/Judaism/circumcision.html

https://en.wikipedia.org/wiki/Circumcision_controversy_in_early_Christianity

http://www.jewishencyclopedia.com/articles/4391-circumcision

Living Covenant Fellowship - Daniel Sanders - Circumcision - Preparing for Our Inheritance 10/31/15 ​https://www.youtube.com/watch?v=DCNS-puvTJ8

https://www.facebook.com/jeremy.laduke/posts/10106750817998511

http://www.cirp.org/library/history/peron2/

What Is Biblical Circumcision? https://www.youtube.com/watch?v=_IXGey9H5To

results for ""

    No results matching ""